Romeo Iacob, co-fondator Smart ID, investeşte 100.000 euro în Curiera, preluând 10% din afacere

Romeo Iacob, co-fondator Smart ID, preia 10% din Curiera, singurul serviciu de curierat 100% electric din Bucureşti-Ilfov. Investitorul contribuie cu 100.000 euro pentru dezvoltarea afacerii de curierat fondată de Silvia Duţă. Investiţia va contribui la menţinerea şi dezvoltarea afacerii, ca un business ce promovează sustenabilitatea.

Romeo Iacob, un investitor inovator

Romeo Iacob este în domeniul antreprenoriatului de peste 13 ani, începând afacerile din 2010, când a decis să folosească experienţa sa acumulată în peste 15 ani în domeniul IT&C pentru a construi un business de succes, Smart ID. Acesta a decis să investească 100.000 euro în afacerea Curiera, folosind expertiza sa în tehnologie pentru dezvoltarea business-ului de curierat.

Despre investiţia sa în Curiera, acesta declară: “Mă simt privilegiat să fac parte din această călătorie de succes, alături de oameni extrem de dedicaţi şi competenţi. De asemenea, doresc să-i mulţumesc Silviei pentru modul în care a gestionat şi comunicat în mod transparent toate informaţiile relevante, ceea ce demonstrează respectul pentru investitori şi pentru relaţia noastră de parteneriat. După 15 ani de experiență în tehnologie de ultimă generație, inclusiv pentru piața de curierat și încă câteva industrii foarte dragi mie, estimezi altfel potențialul unei industrii aflată chiar în vârful unei revoluții tehnologice.”

Despre viitorul pieţei de curierat, dar şi despre sustenabilitate, Romeo Iacob declară: O tranziție către vehicule electrice în industria de curierat este o direcție promițătoare, oferind beneficii în ceea ce privește sustenabilitatea și costurile operaționale pe termen lung. În timp ce alte companii de pe piață se confruntă cu creșterea costurilor combustibilului, Curiera este pregătită să revoluționeze piața de curierat din România cu costuri mici și servicii atipice și premium.

Mașinile electrice funcționează ușor și nu fac zgomot în timp ce reduc poluarea aerului. Sunt versatile și potrivite pentru zona de curierat în special în zona de last mile. La o analiză foarte atentă acestea reduc costurile cu mentenanța, cu taxele în timp ce promovează sustenabilitatea și cresc valoarea brandului Curiera. Să nu uităm că Bucureștiul înregistrează un nivel de poluare tot mai mare.”

Curiera, o afacere care promovează sustenabilitatea

Curiera este o companie de curierat care operează la nivel național, oferind servicii rapide și sigure. Are o rețea extinsă care acoperă multiple zone și operează cu eficiență, asigurându-se că pachetele ajung la destinație în condiții optime. În București și Ilfov livrează cu flota proprie 100% electrică. Silvia Duţă a fondat Curiera, observând nevoia de servicii fiabile, eficiente, dar şi prietenoase cu mediul şi cu clienţii, din domeniul de curierat.

Despre motivele pentru care a ales să dezvolte Curiera, Silvia Duţă declară: Am observat o nevoie crescută pentru servicii de curierat fiabile și eficiente. Văzând această oportunitate în piață, am decis să înființez Curiera pentru a oferi soluții de transport de încredere și prompte la un preț corect fără costuri ascunse. De asemenea, am mizat pe servicii de suport și mentenanță rapide și prietenoase. 

Printre obiectivele pe care business-ul Curiera le are, pe termen lung, se numără eficienţa operaţională, fiabilitatea serviciilor, extinderea reţelei de acoperire, inovaţia tehnologică, dar şi sustenabilitatea, reducerea costurilor, dezvoltarea relaţiilor cu clienţii, calitatea serviciilor şi adaptabilitatea la schimbare.

Despre modul în care a selectat investitorul, Silvia Duţă declară: “Investitorul a fost ales după mai multe întâlniri cu peste 30 de persoane interesate in a achiziționa acțiuni din Curiera. Am considerat ca e foarte important să ne aliniem pe valori precum contribuție, dezvoltare, etică, integritate și mai ales creștere sănătoasă și sustenabilă fără a ne îngreuna activitatea decizională cu păreri impuse și forțate. Parteneriatul cu noul investitor este deja unul fructuos bazat pe colaborare, sprijin, deschidere și înțelegere. Este foarte important ca pentru un antreprenor tânăr să aibă acces la conexiunile unei persoane cu experiență așa cum este domnul Iacob. În continuare ne vom folosi de expertiza dumnealui și vom căuta noi oportunități de finanțare la fel de benefice pentru Curiera”

Curiera este un brand recunoscut pentru serviciile prietenoase pe care le asigură, printre principalele principii pe care îşi ghidează serviciile fiind: fiabilitatea, transparenţa, comunicarea eficientă, serviciul suport clienţi de calitate, ambalarea şi manipularea adecvată, flexibilitatea, soluţionarea promptă a problemelor, confidenţialitatea şi securitatea datelor. 

Echipa Curiera va folosi investiția de 100.000 de euro ca și capital de lucru deoarece toate investițiile în mașini electrice, în echipamentele tehnologice și în platforma de curierat au pus presiune pe cash-flow.

Investiția făcută de Romeo Iacob în Curiera marchează o etapă semnificativă în evoluția acestei afaceri inovatoare. Preluând 10% din acțiuni, Romeo Iacob nu aduce doar sprijin financiar considerabil, ci și o perspectivă vastă în domeniul tehnologic, contribuind la transformarea Curiera într-un jucător major în piața de curierat din București-Ilfov. Se conturează un parteneriat promițător, axat pe inovație, sustenabilitate și creștere sănătoasă. Sub conducerea dedicată a Silviei Duță și cu susținerea investitorului Romeo Iacob, Curiera se îndreaptă spre noi orizonturi de dezvoltare și impact pozitiv în industria de curierat.

Leave a Comment